|
Aflat într-un turneu de documentare în judeţele din nord-vestul României, Johannes H. Kotze, însărcinat cu afaceri ad interim pe lângă Ambasada Africii de Sud la Bucureşti, a vizitat, ieri, redacţia ziarului "Crişana".
Recent instalat în această funcţie, după ce, la 11 martie a.c., Africa de Sud a decis redeschiderea ambasadei din România, oaspetele sud-african face acest tur al României din dorinţa de a vizita cât mai multe instituţii şi a se întâlni cu oficialităţi locale. În Oradea, domnia sa a avut întâlniri cu primarul municipiului Mihai Groza, cu rectorul Universităţii Oradea, Cornel Antal, având în vedere că la Facultatea de Medicină de aici învaţă 29 de studenţi sud-africani, şi cu conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, cu care a discutat despre eventuale oportunităţi de investiţii. În periplul său bihorean, diplomatul a fost însoţit de directorul Centrului medical de protezare şi ortezare Theranova, Jaco du Plessis.
vezi articolul
|
|
|
Valentin Tocuţ (31 de ani) este tehnician ortoped şi de câţiva ani merge în Haiti şi realizează proteze ortopedice pentru victime ale cutremurelor. El a petrecut în primăvara acestui an şase săptămâni în localitatea Leogan, una dintre cele mai afectate comunităţi. Acum se pregăteşte pentru cea de-a doua misiune.
Tânărul de 31 de ani şi-a dedicat viaţa oamenilor încă de la absolvirea facultăţii, în anul 1997.
„Am absolvit Facultatea de Electronică din Oradea, dar nu am profesat în domeniu. M-am angajat la Fundaţia Casa Minunată, ca asistent al cadrelor didactice. Acolo am întâlnit prima dată copii bolnavi, o parte dintre ei având handicap fizic. M-am ocupat de ei timp de patru ani şi am realizat că-mi plac copiii şi că lucrez cu ei cu uşurinţă", îşi aminteşte orădeanul.
În anul 2001, Valentin a aflat că la Fundaţia Theranova se caută oameni care vor să devină tehnicieni ortopezi şi a decis să-şi încerce norocul. „Nu ştiam nimic despre domeniu în sine, dar ştiam că fundaţia sprijină tinerii care au suferit accidente. În prima etapă am fost trimis la cursuri de specializare", îşi aminteşte Valentin.
|
|
Apelul făcut de BĂNĂŢEANUL pentru ajutorarea lui Darius, micuţul născut fără mâini şi fără un picior, n-a rămas fără urmări. Cu ajutorul unor medici de suflet, el a fost operat în vederea schimbării protezei.
Relatam, în urmă cu trei săptămâni, drama lui Darius Mihuţ, copilul născut fără mâini şi fără un picior care are nevoie de o proteză pentru a merge fără chinuri. Drama sa a sensibilizat mulţi oameni cu suflet: în doar câteva zile, micuţul a fost consultat la un centru de protezare din Oradea şi a fost operat apoi la Timişoara. Colegii săi de şcoală au strâns până acum 36 de milioane de lei pentru a-l ajuta.
|
|
În 2008, BIHOREANUL prezenta cazul Emanuelei Grosu, o fetiţă de numai 10 ani din Tufeni, judeţul Brăila care suferă de o boală extrem de rară: deficit congenital de antitrombină III, afecţiune care îi face sângele din tot corpul să se coaguleze.
Pe când avea doar şase ani boala i s-a accelerat, iar medicii au fost nevoiţi să îi amputeze ambele picioare până la genunchi.
Tehnicienii Centrului de protezare şi ortezare Theranova din Oradea au pus-o pe picioare în 2008, confecţiondu-i un set de proteze cu silicon, cu ajutorul clubului Rotary din Oradea.
Fetiţa are nevoie acum de o altă pereche de proteze, deoarece a suferit în ianuarie o operaţie de rotunjire de bonturi, adică de rotunjire a oaselor care cresc asemenea celorlalte, intervenţia fiind necesară pentru ca acestea să nu străpungă pielea şi muşchii.
|
|
Persoane cu dizabilităţi sunt, din păcate, multe în România, iar cea mai arzătoare dorinţă a lor este să ducă o viaţă normală. Pentru asta, o proteză, o cârjă, un cărucior rulant sau doar o încălţăminte ortopedică sunt lucrurile de care semenii noştri cu diverse suferinţe fizice au nevoie ca de aer. În urmă cu câţiva ani, dl Jaco du Plessis, un tehnician ortoped sud-african, cu dragoste faţă de oameni, a decis să deschidă la Oradea o fabrică pentru astfel de produse, folosind tehnologia cea mai înaltă şi materiale performante.
Proteze cu... "suflet" de la Theranova!
Persoane cu dizabilităţi sunt, din păcate, multe în România. Deşi sunt la fel de inteligenţi, frumoşi şi harnici ca oricare dintre noi, cei care au avut neşansa de a se naşte cu un defect sau au avut un accident nefericit, care i-a lăsat fără membre sau paralizaţi, sunt ignoraţi de societate şi "condamnaţi" la izolare. Fireşte, cea mai arzătoare dorinţă a lor este să ducă o viaţă normală. Pentru asta, o proteză, o cârjă, un cărucior rulant sau doar o încălţăminte ortopedică sunt lucrurile de care semenii noştri cu diverse suferinţe fizice au nevoie ca de aer.
|
|
|
|
|
<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>
|
|
Pagina 1 din 3 |