Serviciile oferite deTheranova

Theranova Protezare va ofera o gama variata a dispozitivelor medicale obiectivul principal fiind de a oferi clientului nostru ceea ce i se potriveste cel mai bine atat nevoilor sale fizice, cat si posibilitatilor sale financiare.

READ MORE

Filozofia noastra

Theranova Protezare se ghideaza dupa motto-ul “Passion for Motion”, pasiune pentru miscare. Credem ca defineste cel mai bine atat dinamismul nostru cat si nazuintele clientilor.

READ MORE

Cine suntem

Theranova este mai mult decat un centru medical de protezare si ortezare.

Este sansa ta pentru o viata mai buna!

Doneaza 2% din impozitul anual

Doneaza si tu cei 2% din impozitul anual pentru sansa la o viata noua!

Acum poti ajuta si tu! Poti readuce zambetul pe fetele copiilor cu probleme! Fiecare donatie inseamna enorm pentru ei.

READ MORE


"VREAU SĂ MERG!"

DariusApelul făcut de BĂNĂŢEANUL pentru ajutorarea lui Darius, micuţul născut fără mâini şi fără un picior, n-a rămas fără urmări. Cu ajutorul unor medici de suflet, el a fost operat în vederea schimbării protezei.

Relatam, în urmă cu trei săptămâni, drama lui Darius Mihuţ, copilul născut fără mâini şi fără un picior care are nevoie de o proteză pentru a merge fără chinuri. Drama sa a sensibilizat mulţi oameni cu suflet: în doar câteva zile, micuţul a fost consultat la un centru de protezare din Oradea şi a fost operat apoi la Timişoara. Colegii săi de şcoală au strâns până acum 36 de milioane de lei pentru a-l ajuta.


În carne vie

Darius Robert Mihuţ este elev în clasa întâi la Şcoala Generală nr. 30 din Timişoara. Ştie să scrie, deşi nu are mânuţe, şi umblă, deşi piciorul stâng i se termină brusc, imediat sub genunchi, într-un ciotuleţ de carne rozalie. "Înainte jucam şi fotbal. Odată am dat aşa tare în minge, că era să sparg un geam...", bravează micuţul. Ochişorii, de un verde crud, îi strălucesc însă trist sub părul blond tuns scurt, milităreşte. Abia mai poate umbla...

Deşi la şcoală merge drept, chiar dacă şchiopătând, acasă Darius se târăşte pe genunchi. Copilul a crescut, dar proteza piciorului său nu. Şi îl jenează. "De câte ori apasă mai tare pe proteză, osul îi intră în carne. Până acum s-a infectat de trei ori", zice Dorica Micula, bunica micuţului. Inciziile repetate au înlăturat puroiul, dar nu au rezolvat problema. Darius are nevoie de o proteză nouă, iar BĂNĂŢEANUL şi oamenii la care ziarul ajunge au încercat să îl ajute.


Se poate!

Cu ajutorul colegilor noştri de la BIHOREANUL, Darius a fost consultat zilele trecute la Centrul de Protezare şi Ortezare Theranova din Oradea. Ortopezii i-au luat măsurile şi i-au făcut un nou mulaj pe bontul piciorului, pentru a fabrica o nouă proteză. S-a constatat însă că era nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală. "Osul lui creşte şi o să aibă mereu tendinţa să străpungă pielea, indiferent cum am prinde proteza pe picior. Este nevoie de o operaţie de cosmetizare, în care osul să fie scurtat, rotunjit, iar apoi acoperit la loc cu masă musculară şi piele", explică Jaco du Plessis (foto), preşedintele Fundaţiei Theranova.


Operaţia

În Timişoara, cazul lui Darius a fost preluat de profesorul Tiberiu Bratu, directorul Casei Austria, specialist în chirurgie plastică. După ce a vizionat o casetă video primită de părinţii lui Darius de la Centrul de Protezare şi Ortezare Theranova, despre cum trebuie să arate piciorul după operaţie pentru a se potrivi în proteză, chirurgul timişorean a hotărât să intervină. L-a operat pe Darius vineri dimineaţă, la ora 9. "Totul a decurs normal. S-a modelat puţin bontul. Am tăiat 3 centimetri din osul care îi străpungea pielea. În cel mult trei săptămâni, copilul va putea purta proteză", ne-a declarat profesorul Bratu, după operaţie. Familia lui Darius nu a trebuit să plătească nimic pentru intervenţia chirurgicală. Mai mult, Casa Austria îl va sponsoriza pe micuţ cu o parte din suma necesară protezei cu senzori, care costă în jur de 100 de milioane de lei.


Pas cu pas

Cei care au sărit printre primii să îl ajute pe Darius au fost chiar colegii săi de şcoală, care au pus mână de la mână reuşind să strângă până acum 36 de milioane lei. Ei ştiu că pe 7 mai a fost ziua lui. Darius nu aştepta însă dulciuri, maşinuţe sau jocuri sofisticate. Micuţul visează la ziua în care va avea o nouă proteză, cu care să poată alerga fără durere, ca orice copil. Aceea va fi cu adevărat ziua lui...


"VA MERGE!". Darius a vrut să ajungă la Oradea pentru că a auzit de Centrul Theranova la una din emisiunile lui Cristian Tabără de la PRO TV. "Am văzut că Andreea merge. Şi am vrut să merg şi eu", zice copilul. "Andreea" de care vorbeşte Darius este o fetiţă din Oradea (foto) care, deşi a rămas fără un picior în urma unui accident de circulaţie, poate umbla normal, mulţumită specialiştilor de la Theranova. "Merge pe bicicletă, se dă pe tobogan, se joacă cu ceilalţi copii. S-a adaptat foarte bine", spune Jaco du Plessis, preşedintele Fundaţiei Theranova. Cei doi copii s-au întâlnit în holul centrului, iar Darius a fost vrăjit de fetiţă, pe care a pupat-o la despărţire. "E foarte drăguţă. Nici nu se vede că are proteză", zice, conspirativ, micuţul. Iosif Pop, tehnicianul ortoped care s-a ocupat de Darius, spune că după operaţie puştiul va putea umbla la fel ca Andreea: "Va merge foarte bine! O să se poată juca cu copiii fără probleme".


OPERAŢII PESTE OPERAŢII. Darius s-a născut pe 7 mai 1997 cu ambele mâini şi piciorul stâng incomplet formate. Medicii i-au pus diagnosticul de "sindrom plurimal-formativ osteomusculoarticular şi tub digestiv (focomelie, agenezie laba piciorului stâng, agenezie anală)". Din acest motiv, copilul a suferit încă de la venirea pe lume intervenţii chirurgicale repetate, inclusiv una pentru refacerea anusului. Auzind că acum trebuie să suporte o nouă intervenţie chirurgicală, părinţii s-au îngrozit. "Am sperat tot timpul că a scăpat de ele. A mai trecut prin asta, dar era mic. Acum va fi mult mai greu. După o astfel de operaţie, e nevoie de circa o lună de recuperare, iar Darius e un copil foarte activ. O să sufere cumplit când o să se vadă ţintuit la pat", spune Marin Mihuţ, tatăl băiatului.


"Am strâns până acum aproximativ 36 de milioane de lei de la clase şi urmează să vedem cât s-a mai adunat în cutia comună, cu care au umblat elevii de serviciu prin şcoală. Mai avem promisiuni şi de la persoane din afara şcolii, aşa că sperăm să mai primim bani pentru Darius. Important este ca până, la urmă, să-i fie bine acestui copil"

Jenica Speriosu, administrator la Şcoala Generală nr. 30 din Timişoara


AJUTOR PENTRU DARIUS. Cei care vor să îl ajute pe Darius să poată merge din nou pot face donaţii în contul RO25BTRL03601201601958XX deschis la Banca Transilvania pe numele Mihuţ Darius Robert.


vezi articolul

 

Autentificare

Link-uri utile

Walking with the wounded

Scopul lor este sa atinga cu succes Polul Nord impreuna cu doi soldati raniti, ce vor sa devina primii amputati care ajung la Polul Nord. Aceasta realizare va ilustra perfect cat de remarcabili sunt acesti tineri, barbati si femei.
Theranova Foundation

Theranova ofera servicii profesionale pentru copii si adulti care au suferit traume, cancer, diabet, boli vasculare, accidente, defecte congenitale, etc
Blade runner
Oscar Pistorius Theranova
Pistorius pe buna dreptate, se priveste pe sine ca un atlet olimpic si un viitor campion Paralimpic. "Nu vreau sa fiu tratat diferit de orice alt atlet. Daca nu m-as descurca intr-o competitie, vreau ca oamenii sa fiu sinceri cu mine. Acelasi lucru este valabil si in cazul in care as castiga. Asta e singurul lucru care ma motiveaza, faptul ca eu sunt un atlet. Sunt un alergator."

Theranova+1